În perioada stării de alertă, medicii de alte specialităţi decât boli infecţioase sau ATI vor putea îngriji pacienţi COVID, cu respectarea protocoalelor medicale, a anunțat, joi, Vlad Voiculescu.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, lucrează pentru găsirea unei soluţii de operaţionalizare a secţiei ATI de la Spitalul Witting.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a aprobat, luni, înființarea Unității Funcționale pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București.
Aproximativ 140 de paturi de terapie intensivă pentru adulţi şi aproximativ 210 paturi de terapie intermediară destinate pacienţilor COVID vor fi suplimentate în unităţile sanitare judeţene, a anunțat Ministerul Sănătăţii.
Ministerul Sănătății a anunțat că se vor lua măsuri pentru creșterea capacităților de tratare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2 în secțiile de terapie intensivă.
Documentarul „Colectiv” al regizorului Alexandru Nanau, despre ancheta jurnalistică ce a urmat după incendiul din clubul Colectiv, din București, este nominalizat la două categorii la premiile Oscar de anul acesta.
Un incendiu a izbucnit luni dimineață la etajul trei al Spitalului de Psihiatrie din Cavnic, județul Maramureș. Au fost evacuați 71 de pacienți.
Colegiul Medicilor din România a făcut câteva precizări în cazul pacienților internați în secțiile ATI.
Sistemul medical modular de izolare şi tratament Timişoara, secţie externă de boli infecţioase a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara, care asigură asistenţă medicală şi tratament persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, montează un modul ATI cu 10 paturi în campusul de pe Stadionul CFR Timişoara.
Cele trei cadre medicale care au suferit traumatisme ușoare la membrele inferioare sunt în afara oricărui pericol. Ele au fost internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova.
Ministerul Sănătății a anunțat ieri că la un spital din Sibiu va fi demarată o anchetă, după ce în spațiul public au apărut informații despre anumite nereguli.
Punctele fierbinţi, incendiare, ale institutului și pneumologiei produc de ani un foc mocnit, real și dureros.
Ministerul Sănătății a anunțat ieri demiterea managerului interimar al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” din București.
În prezent, dintre pacienții care se aflau în Pavilionul V al Institutului „Matei Balș” mai sunt internate cinci persoane, transmite Ministerul Sănătății.
Duminică seară, după ora 22:00, a avut loc un incident la Institutul „Marius Nasta” din Capitală.
Ministerul Sănătății a transmis astăzi noi informații cu privire la starea de sănătate a pacienților mutați în alte spitale în urma incendiului de la Institutul Matei Balș.
Ministerul Sănătății a fost informat sâmbătă dimineață despre două decese în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului „Matei Balș” în timpul incendiului din 29 ianuarie.
Ministerul Sănătății a transmis o informare de presă, referitoare la pacienții care au fost transferați de la Institutul „Matei Balș”, în urma incendiului de vineri, 29 ianuarie.
Incendiul de la „Matei Balș” reprezintă un moment de trezire, de resuscitare pentru societatea românească, a declarant recent prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreședintele SRATI.
Orice s-ar zice, nu vă faceţi griji: iadul are gata pregătite vetre de foc, numai bune de aprins. Și mai important este că are cine să le aprindă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe